Posts Tagged ‘spotlight’
 

 

Ziua Imnului Național, celebrată prin muzică și dans

Luni, 29 iulie, de la ora 16.00, Ateneul Tătărași a fost gazda unei manifestări culturale, organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Național. În colaborare cu două din cluburile care activează în cadrul Ateneu...
de
 

 
 

Peste 1.400 de candidați susțin examenul de titularizare

Marți, 30 iulie 2013, începând cu ora 10.00, 1.419 candidați din județul Iași vor susține examenul de titularizare. Proba scrisă a examenului de titularizare va avea loc în patru centre școlare: Colegiul Național, Co...
de
 

 
 

Expoziția de fotografie „Doi” vorbește despre pereche și forța ce se naște din unire

Luni, 29 iulie, are loc deschiderea expoziției „Doi”, de la ora 19.00 în Atrium Palas. 35 de membri ai Clubului Fotografilor de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi și-au expus fotografiile în Pa...
de
 

 

 

Cursurile Universității de Vară au luat sfârșit

Timp de zece zile, 60 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au participat la Universitatea de Vară SummerIS și au experimentat viața de student luând parte la cursuri, seminarii și laboratoare. Pe lângă aceste activită...
de
 

 
 

Ziua Națională a Imnului, sărbătorită în Piața Tricolorului

Luni, 29 iulie, de la ora 9.00, în Piața Tricolorului din Iași, Garda de Onoare formată din militari și jandarmi a sărbătorit Ziua Imnului Național al României prin manifestații militare. Pe lângă intonarea Imnului ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi