Posts Tagged ‘spotlight’
 

 

Cursuri de formare în cadrul proiectului POSDRU, „PECAFROM“

Academia Română, Filiala Iaşi, în calitate de beneficiar al proiectului „PECAFROM – Promovarea egalității de șanse în cariera universitară și academică pentru femeile din România“ POSDRU/144/6.3/S/127928, cofi...
de
 

 
 

Taximetriştii protestează

Transportatorii din cadrul Conferinţei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România avertizează că vor scoate cheia din contact din toate camioanele, taxiurile, maşinile de transport persoane, aflate pe toate...
de
 

 
 

Profesorii solicită decontarea navetei și deblocarea posturilor nedidactice

Vineri, 1 noiembrie, în Sala Galbenă a Prefecturii Municipiului Iași, reprezentanții Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) au discutat despre revendicările salariaților din învățămâ...
de
 

 

 

Natalitate negativă

Situație îngrijorătoare în județul Botoșani, unde mai mulți oameni mor decât se nasc. Potrivit datelor statistice, anul trecut numărul celor care și-au pierdut viața în județul Botoșani a fost cu peste 1.600 mai...
de Laura Romila
 

 
 

Sute de ieșeni la Salonul de Carte Bookfest

Începând de vineri, 25 octombrie, Salonul de Carte Bookfest și-a deschis porțile pentru iubitorii de carte. Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Iași poate fi vizitată în Sala Pașilor Pierduți de la Universitate...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi