Posts Tagged ‘news’
 

 

Congresul Mondial al Eminescologilor a ajuns la ediţia a III-a

În zilele de 3-4 septembrie 2014, Institutul de Filologie al AŞM organizează a III-a ediţie a Congresului Mondial al Eminescologilor. Coordonatorii de program sînt academicianul Mihai Cimpoi și doctorul habilitat Vasile B...
de
 

 
 

Lansare Dan Lungu la Librarium Palas Iaşi: „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”

Miercuri, 29 octombrie, la ora 18.00, la Librarium Palas Iaşi (Palas Mall, nivel 1, Str. Palas 7A ), toţi cei pasionaţi de lectură îl vor putea întîlni pe Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriit...
de
 

 
 

Nicolăescu: Reorganizarea în Sănătate va aduce economii de 50 de milioane de euro. Vor fi reduse trei-patru mii de posturi

Potrivit Mediafax, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, că proiectul de reorganizare a sistemului îşi propune accentuarea descentralizării şi controlul costurilor, ca parte a reformei în int...
de
 

 

 

Mike Philips într-o discuție despre experiența sa în radio, la Radio Apollonia

Scriitorul britanic Mike Philips a ajuns zilele trecute și la Radio Apollonia, unde a discutat cu redactorul-șef Alexandra Anița despre experiența sa în radio, despre muzică etc. Înregistrarea aici: http://www.apollonia...
de
 

 
 

Seară de film german la Centrul Cultural German Iaşi

Centrul Cultural German Iaşi vă invită la Seara de Film German miercuri, 15 ianuarie, începând cu ora 18.30, în sala Bertolt Brecht. Va fi prezentat filmul german Vier Minuten/Patru minute  în regia lui Chris Kraus...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi