Posts Tagged ‘agenţii de presă’
 

 

Cursul BNR, la cel mai REDUS nivel de la sfârşitul anului 2011

Potrivit Mediafax, moneda naţională a continuat să se aprecieze în prima parte a sesiunii interbancare, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,3072 lei/euro, reprezentând cel ...
de
 

 
 

Economia zonei euro, pentru prima dată în scădere timp de 2 ani la rând

Potrivit MEDIAFAX, Comisia Europeană (CE) a înrăutățit prognoza referitoare la creșterea economică a zonei euro pentru 2013 la -0.4 procente pe fondul crizei datoriilor de stat și problemelor din sectorul bancar, iar co...
de
 

 
 

Agenţiile CFR, închise de sâmbătă până luni. Cum vă puteţi procura bilete de tren în această perioadă

Potrivit MEDIAFAX, toate agențiile de voiaj aparținând Căilor Ferate Române vor fi închise în perioada 4-6 mai, Compania recomandând pasagerilor să ceară informații cu privire la circulația trenurilor și în stați...
de
 

 

 

Premieră mondială în medicină: Grefă de trahee, realizată pe un copil în vârstă de doi ani

Potrivit MEDIAFAX, o echipă internațională de medici chirurgi a reușit, pentru prima oară, în domeniul chirurgiei infantile, să grefeze cu succes, în Statele Unite, o trahee, construită pornind de la celule sușă, pe ...
de
 

 
 

Nivel record al topirii gheţarilor arctici în 2012

Potrivit MEDIFAX, Organizația Mondială de Meteorologie (OMM), agenție care aparține Organizației Națiunilor Unite (ONU), s-a declarat joi alarmată de topirea fără precedent a ghețarilor în Oceanul Arctic, în lunile ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi