Cercetătorii au dezvăluit beneficiile pentru organism ale cărnii de cal

După aruncarea la gunoi a milioane de kilograme de carne de cal în toată Europa ca urmare a scandalului cărnii de cal, cercetătorii au făcut public faptul că acest aliment pe care toată lumea îl evită în această per...
de
 

 
 

Târgul Sărbătorilor de Paşti la Iaşi!

În perioada 29 aprilie – 4 mai, Consiliul Judeţean Iaşi organizează prima ediție a Târgului Sărbătorilor de Paşti. Evenimentul are loc pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt (zona pietonală), la acesta partic...
de
 

 
 

TVR 1 – lider de audienţă cu finala Eurovision 2013

Potrivit MEDIAFAX, TVR1 a fost lider de audiență la nivelul tuturor categoriilor de public, sâmbătă, între orele 22.00 și 01.30, când a difuzat finala concursului muzical Eurovision 2013, conform unui comunicat remis de...
de
 

 

 

Camera Deputaţilor: Medicii dentişti şi farmaciştii îşi pot exercita profesia şi dacă au funcţii de demnitate publică

Potrivit Agerpres, deputaţii au decis miercuri ca medicii dentişti şi farmaciştii să-şi poată exercita profesia în unităţi medicale private sau de stat şi după ce sunt aleşi într-o funcţie publică, acordând vot...
de
 

 
 

Ce riscă copilul tău dacă este inactiv

Specialiștii din întreaga lume au emis o avertizare în ceea ce privește riscul la care sunt expuși copiii din pricina părinților care îi lasă să petreacă prea mult timp stând jos, fie uitându-se la televizor, fie j...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi