LIMBA ROMÂNĂ va fi predată, în premieră, la OXFORD

Potrivit Mediafax, primul lectorat de limba română finanţat de către statul român în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a fost deschis luni şi funcţionează în cadrul Facultăţii de Lingvistică, Filo...
de
 

 
 

Atelier de dezvoltare a abilităţilor sociale, emoţionale şi cognitive pentru copii, în Librarium Palas!

Programul „Psy for Kids” organizat de PsychologyCenter şi Librarium Palas continuă cu un atelier de dezvoltare a competenţelor emoţionale, sociale şi cognitive pentru copii. Acest atelier este un program educativ ce fa...
de
 

 
 

Curs NLP START, Bucureşti – 8 martie 2013 şi Timişoara – 15 martie 2013

Cursurile NLP START – Dezvoltare personală prin tehnici de Programare Neuro-Lingvistică vor avea loc la Bucureşti – 8-10 martie 2013 (modul 1) şi 26-28 aprilie (modul 2) şi la Timişoara – 15-17 martie 2013 (mo...
de
 

 

 

„Proiectul Monumenta Linguae Dacoromanorum. Stadiu actual, perspective, semnificaţii”, o conferinţă semnată Eugen Munteanu!

Departamentul de Cercetare Interdisciplinară în Domeniul Ştiintelor Socio-Umane din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi vă invită să luaţi parte la conferinţa cu tema „Proiectul Monume...
de
 

 
 

Activităţi culturale de excepţie la Montreal

Junimea Română din Montréal – Şcoala pentru minte, inimă şi culturăvă invită ca în prezenţa Excelenţei Sale Doamna LUCIA IATIC, Consul general al României la Montréal, a Preasfinţiei Sale IOAN CASIAN DE VI...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi