Curs de gastronomie la Liceul Economic

Elevii de la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi deprind tainele gastronomiei de la un Chef (şef) venit tocmai din Israel. Este vorba despre un curs de gastronomie şi artă culinară la care participă atâ...
de
 

 
 

Bilanţ al scandalului de la Medicină

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi a organizat luni o conferinţă de presă în care a fost prezentat un prim bilanţ al fraudării dosarelor studenţilor. Reamintim că totul a pornit de l...
de
 

 
 

Tinerii îşi redescoperă educaţia identitară

În perioada 22-27 august, Asociaţia de Relaţii Internaţionale Est-Democraţia organizează la Iaşi o şcoală de vară destinată celor pasionaţi de istorie şi cultură. Cursurile şcolii de vară ,,Civilizaţie, istorie...
de
 

 

 

IT-iştii vor lucra în laboratoare moderne

Trei mari companii IT din Iaşi au investit în modernizarea a trei laboratoare de la Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza“ Iaşi. Modernizarea celor trei săli de curs s-a realizat în baza unui...
de
 

 
 

Ovidiu Avădanei, elevul anului

Excelenţa în educaţie a fost premiată la Iaşi joi 15 decembrie. Peste 500 de elevi au luat parte la cea mai importantă gală a învăţământului preuniversitar. Şi nu vorbim despre orice fel de elevi, ci despre elita c...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi