Expoziție de gravură japoneză la Muzeul Naţional de Artă al României

Potrivit Agerpres, sălile Kretzulescu de la Muzeul Naţional de Artă al României vor găzdui expoziţia de gravură japoneză „Imagini ale lumii trecătoare: Războinici şi poeţi, actori şi femei frumoase. Gravuri” de...
de
 

 
 

Trei edituri premiate la Târgul Gaudeamus

Potrivit Mediafax, în acestă duminică s-a încheiat Târgul Internaţional Gaudeamus, în cadrul căruia s-au acordat trofee pentru cele mai bune edituri. Premiate au fost editurile  Humanitas (locul I), editura RAO (locul ...
de
 

 
 

Interviu în premieră

Sâmbătă 17 decembrie 2016, în Sala Studio a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” va avea loc premiera spectacolului „Interviul”, de Alexandr Mardan, montat de regizorul Emil Gaju. Scenografia este concepută de A...
de
 

 

 

Fotograful Robert Barth expune la Iaşi

Pe 24 ianuarie va avea loc la Iaşi vernisajul expoziţiei “Secvenţe Europene” care reuneşte fotografii realizate de către artistul fotograf  Robert Barth într-un amplu periplu continental. Expoziţia este dedicată bo...
de
 

 
 

Ilie Stepan lansează triplul album “Lumina”

“Lumina” apare sub titulatura Stepan Project și conține trei CD-uri şi un booklet de 80 de pagini. Este un proiect fără precedent în istoria rock-ului românesc, finalizat după unsprezece ani de muncă, la care și-...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi