Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” va fi iluminată pe timp de noapte

Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași va fi iluminată pe timpul nopții. Municipiul Iași a alocat 230.000 de lei pentru iluminatul arhitectural al lăcașului de cult. Edilii au transmis documentația la Societat...
de
 

 
 

Cultura română, valorizată printr-o tabără de pictură în Grecia

În perioada 25 septembrie – 2 octombrie, va avea loc prima ediție a proiectului „Contemporanii”, care constă în organizarea unei tabere de pictură în Grecia. „Contemporanii” este un program inițiat și derul...
de
 

 
 

Școlarii au învățat regulile de bază pentru siguranța personală (Galerie foto)

Miercuri, 2 octombrie, de la ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, a avut loc dezbaterea din cadrul evenimentului Săptămânii Prevenirii Criminalității, intitulată „Corectitudine și atitudine- Re...
de
 

 

 

Ofelia Popii interpretează șapte roluri într-o singură piesă

Miercuri, 9 octombrie, în Sala Mare a Teatrului Luceafărul, ieșenii au stat cu sufletul la gură așteptând ca actrița Ofelia Popii să intre în scenă. Decorul era simplist:  un fotoliu în care zăcea un bărbat și î...
de
 

 
 

Bărbierul din Sevillia, din nou pe scena ieșeană

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, va avea loc spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, susținut de Opera Națională Română din Ia...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi