Archive for septembrie, 2013
 

 

Opera Națională Română din Iași deschide noua stagiune cu un concert în aer liber

Sâmbătă, 28 septembrie, Opera Națională Română Iași deschide stagiunea 2013- 2014 cu un spectacol inedit în aer liber, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediție, se va desf...
de
 

 
 

FESTIVALUL NAŢIONAL DE POEZIE ’’GRIGORE HAGIU’’. Ediţia a XXI-a

Societatea Scriitorilor „Costache Negri”, alături de revista „Porto Franco”, după cum ne anunţă coordonatorul programului, scriitorul Sterian VICO, îi invită pe toţi iubitorii de literatură, consăteni şi nu nu...
de
 

 
 

Cartofii prăjiți s-ar putea să nu fie cel mai nociv fel de mâncare

Cartofii prăjiţi s-ar putea să nu merite, de fapt, reputaţia de unul dintre cele mai nocive feluri de mâncare. Un studiu recent efectuat pe mai mult de 40.000 de adulţi din Spania a descoperit că persoanele care au consu...
de
 

 

 

Școlarii își prezintă invențiile la Concursul Național Tehnico-Științific

În perioada 5-7 septembrie, se va desfășura cea de-a opta ediție a Concursului Național Tehnico-Științific „Învățăm să inventăm”, unde elevi ai cercurilor tehnice de la Palate, Cluburi ale Copiilor și școli v...
de
 

 
 

Trei studenți de etnie turcă au reprezentat România în proiectul „Locuri, Civilizaţii şi Arhitectură” din Istanbul

La Istanbul, în Turcia, s-a desfăşurat recent proiectul european pentru studenţi intitulat „Locuri, Civilizaţii şi Arhitectură”, iniţiat de Fundaţia Academică pentru Cultură şi Artă „Kubbealti”, având ca p...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi