Archive for iulie, 2013
 

 

Candidații la Teatru susțin examenul de admitere

Joi, 25 iulie, candidații la ciclul de licență de la specializările Regie și Teatrologie (Jurnalism Teatral), din cadrul Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași, susțin ultima probă a e...
de
 

 
 

Peste 3.000 de bilete vândute în prima zi a Festivalului Sighişoara Medievală

Potrivit Agerpres, peste 3.000 de bilete au fost vândute în prima zi a celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală, care a debutat vineri după amiază, în condiţiile în care preşcolarii, elevii şi stu...
de
 

 
 

Salariul minim s-ar putea mări la 1.000 de lei

Potrivit Mediafax, premierul Victor Ponta vrea să modifice Legea salarizării, incluzând în „anvelopa naţională” cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie, respectiv primării, consilii judeţene, ministere, da...
de
 

 

 

Află ce motivații au avut candidații care s-au înscris la facultate

Vineri, 19 iulie, a fost ultima zi de înscrieri la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Candidații care au ales să se înscrie în ultima zi s-au bucurat de lipsa cozilor și a aglomerației de pe coridoarele u...
de
 

 
 

Somnul este perturbat în nopțile cu Lună Plină

Potrivit Mediafax, cercetătorii elvețieni au descoperit că somnul este perturbat în nopțile cu Lună Plină. În nopţile cu Lună plină, activitatea cerebrală asociată cu faza profundă a somnului scade cu 30%, iar oam...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi