Archive for iulie 10th, 2013
 

 

Haddaway, autorul hitului „What is Love”, vine la Bucureşti

Potrivit MEDIAFAX, cântărețul pop-dance Haddaway, autorul hitului apărut cu două decenii în urmă „What Is Love”, urmează să susțină un concert în Capitală, la Cinema Patria, la 20 noiembrie 2013, de la ora 20.0...
de
 

 
 

Preţurile de consum au stagnat în iunie. Cu cât s-au ieftinit alimentele

Potrivit MEDIAFAX, prețurile de consum ale populației au înregistrat o stagnare în luna iunie față de luna precedentă, iar rata anuală a inflației s-a plasat la 5,37 de procente, conform informațiilor anunțate miercu...
de
 

 
 

Chimia nu este o ştiinţă atât de exactă cum credeam: masele atomice a 5 elemente au fost revizuite

O cercetare recentă contrazice ceea ce majoritatea oamenilor au învățat la școală, indicând faptul că masa atomică nu are tot timpul o valoare fixă, așa că acest parametru a fost recalculat recent pentru cinci dintr...
de
 

 

 

Spune-mi cum arată obiectivele tale personale ca să-ţi spun dacă suferi de depresie

O echipă de specialiști britanici a descoperit că persoanele care suferă de depresie au tendința de a-și stabili obiective personale mai generalizate în comparație cu persoanele nedeprimate. O cercetare realizată recen...
de
 

 
 

Alimente recomandate pe timp de caniculă

Potrivit Agerpres, hidratarea este esenţială pe timp de caniculă, dar nu este suficientă sticla de apă purtată peste tot, ci şi alimentele contribuie la confortul hidric. În privinţa fructelor, campioanele sunt cele cu...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi