Archive for iunie, 2013
 

 

Muzeul Colecţiilor de Artă va fi inaugurat oficial luni şi va fi redeschis publicului de marţi

Potrivit Agerpres, Muzeul Colecţiilor de Artă va fi inaugurat oficial luni, după un amplu proces de consolidare şi renovare a clădirii şi după restaurarea unor importante piese din patrimoniul muzeal, 34 de colecţii put...
de
 

 
 

Opera Națională Română Iași anunță cel mai grandios eveniment al scenelor lirice româneşti – Gala Premiilor Operelor Naționale

Pentru prima dată în România, capitala Moldovei găzduiește sâmbătă, 8 iunie 2013, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” Iași – GALA PREMIILOR OPERELOR NAȚIONALE –  u...
de
 

 
 

Salonul de literatură Zero+ de joi, îl are ca invitat pe Dan Perşa

Muzeul Literaturii Române Iaşi în colaborare cu revistele „ALECART”, „Timpul” şi „Zona Literară” va invită joi, 6 iunie 2013, începând cu ora 18.00, la Muzeul ”Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, str. Ana...
de
 

 

 

Festival internațional de clarinet și saxofon, săptămâna aceasta, la Iași

Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Pro Musica Academica” organizează în perioada 3 – 7 iunie Festivalul-concurs Internaţional de clarinet şi saxof...
de
 

 
 

Expoziţia de pictură contemporană – „Simfonia reflexei”

În perioada 1-30 iunie 2013 sunteți invitați la Galeria de Artă Grand Hotel Traian din Iaşi la expoziţia personală de pictură contemporană cu titlul „Simfonia reflexei” a artistului vizual Leonard Istrate. Artis...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi