Archive for mai 8th, 2014
 

 

Lansări de carte, marţi, la Muzeul Unirii Iaşi

Universitatea „Apollonia” organizează la Muzeul Unirii din Iaşi marţi, 13 mai, de la ora 17.00, două volume. E vorba de cartea de poeme „Solilocvii” semnată de Vasile Burlui şi „Aproapele meu...
de
 

 
 

Programul „Rezidenţele FILIT pentru traducători străini” a fost lansat

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) lansează un proiect cultural: programul Rezidenţe FILIT pentru traducători. Prin intermediul acestuia, şase traducători din limba română într-o limbă...
de
 

 
 

Un boxer cu pumnii fragili

Nu știu motivul pentru care critica ieșeană nu a semnalat până acum una dintre cele mai bune apariții editoriale ale anului 2013. Suntem în 2014 și, personal – poate mă înșel –, nu am văzut de la niciun critic i...
de
 

 

 

Festivalului-concurs de literatură „Rezonanţe udeştene”

Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina”, respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Bibl...
de
 

 
 

Reacţia Editurii Polirom la atacurile premierului României

Recentele atacuri ale premierului României îndreptate împotriva unor intelectuali de frunte ai ţării nu pot decît să consterneze şi să ne îngrijoreze în acelaşi timp. Calomniile, acuzaţiile închipuite, etichetări...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi